Daca esti un impatimit al muntelui, categoric ai vazut deja ca am vorbit in articole trecute despre zone muntoase cum ar fi Rarau sau Cheile Bicazului. Ei bine daca in acele zone am preferat cataratul (Rarau) sau apa (Bicaz), in momentul in care vorbesc despre experientele avute pe Durau lucrurile se schimba.
Se schimba pentru ca de fiecare data cand am ajuns acolo (de trei ori), am stat la cort si experienta traita a fost cu totul alta. Durau este o regiune foarte frumoasa si vara, locul pur si simplu este plin de turisti, atat straini cat si romani, cu totii incercand sa ajunga macar o data, pe jos, pe varful Toaca.
La baza, ai un oficiu de unde poti merge sa cumperi o harta (2-3 lei, nesemnificativ) pentru a te ghida mai usor prin padure, pana in varf. Bineinteles ca e plin de lume si doar daca nu mergi noaptea, de nebun, nu prea ai cum sa ratacesti. Mereu urca sau coboara grupuri intregi.
Ultima data cand am fost acolo insa, am incercat o experienta pe care nu o voi uita niciodata. Motivul? Ei bine, a fost al naibii de dureroasa. Ce am facut mai exact?
Impreuna cu gasca de baieti din grupul nostru, ne-am hotarat sa ne intrecem pana in varf. Anevoios bineinteles, ne-a luat mult pana am ajuns insa e de remarcat un lucru: nu ne-am oprit nici macar cand am trecut pe la cascada ci pur si simplu am alergat putin pe sub ea sa ne racorim.
In mintea unor copii neexperimentati, sa cobori era floare la ureche. Astfel, dupa ce am ajuns sus, ne-am uscat si odihnit, am hotarat ca ar fi si mai palpitant daca ne-am intrece pana jos. Asta am si facut. Am omis insa ca faceam salturi de catre 3-4-5 metri in aer si cand aterizam, picioarele noastre resimteau presiunea.
Seara n-am avut nimic insa a doua zi, o gasca de 6 baieti se chinuia la propriu sa se taraie pana la masini!
