Cred ca atunci cand vine vorba de iesirile la munte, de drumetii, excursii si tabere, cele mai frumoase amintiri le am de la cabana de pe Rarau. Daca ma gandesc la locurile in care ma fost la munte, cel mai des imi aduc aminte de aceasta locatie si de importanta pe care o are pentru mine.
Prima data cand am ajuns acolo, eram undeva prin clasa a 9-a si diriginta organizase o iesire cu cei cu care imparteam clasa (a 12-a). Bineinteles, noi mai mici, eram super incantati de faptul ca vom merge intr-o excursie cu cei mai nebuni din scoala, la acea vreme.
Pentru prima data cand am mers acolo, cel mai mult mi-a placut drumul pana sus. Bineinteles, asta pentru ca din Pojorata pana sus , 15 kilometri, i-am urcat pe jos. Inchipuiti-va un grup de nebuni dornici de aventura. De undeva de pe la jumatatea drumului, mie si unei colege ni se parea ca drumul inconjoara o creasta si ne-am decis sa o luam pe de-a dreptul.
Astfel, ne-am hotarat noi sa o luam printr-o padure cu zapada de 15 centimetri si sa scurtam. Efectul a fost urmatorul: am ajuns sus undeva noaptea, la o ora dupa ce toti oamenii normali care au mers pe drum, au ajuns sus.
A doua experienta, din nou marcanta, a fost in momentul in care am catarat la o tabara de alpinism in Rarau. De data asta am avut ocazi sa vizitez absolut toate imprejurimile, sa raman suspendat pe toate traseele grele de escalada sportiva, sa fac alpinism clasic pe Piatra mare, sa dorm pe Piatra mare si sa cobor intr-un rapel nebun de 1 minut, de pe varful pietrei mari direct in haul in care cu doi ani inainte, doi alpinisti nemti si-au gasit sfarsitul.
In ce tine de iesirile la munte, Raraul trebuie clar sa raman un etalon pentru mine.
